Numele de „România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul „romanus”. Faptul ca românii se denumesc folosind un cuvânt derivat din „romanus” este mentionat începând cu secolul al XVI-lea de catre multi autori, printre care umanistii italieni care au calatorit în Transilvania, Moldova si Valahia. Cel mai vechi document existent, scris în limba româna este o scrisoare din 1521 (cunoscuta sub numele de „Scrisoarea lui Neacsu din Câmpulung”) care îl anunta pe primarul Brasovului, Johannes Benkner, despre pregatirile unui atac iminent al turcilor asupra Transilvaniei. Acest document este, de asemenea, cel mai vechi în care apare denumirea de „Tara Rumâneasca”.Pâna în secolul al XIX-lea a predominat pentru spatiul dintre Nistru si Tisa denumirea de „Rumânia” în loc de „România”, precum si endonimul de „rumâni” în loc de „români”. Din termenul „rumân” s-a format la finele secolului al XVIII-lea exonimul modern al poporului român si al statului român în cazul principalelor limbi europene: „Rumänen/Rumänien” (germana), „Roumains/Roumanie” (franceza), „Rumanians/Rumania” (denumirea învechita din engleza), „Rumuni/Rumunija” (în sârba). Pierre Lescalopier scrie în 1574 ca cei care locuiesc în Moldova, Tara Româneasca si cea mai mare parte a Transilvaniei, „se considera adevarati urmasi ai romanilor si-si numesc limba «româneste», adica romana”.